Cum sa alegi un videograf de nunta?

Ziua nunții voastre este una dintre cele mai fericite zile din viața voastră. Amintirile acestei zile vor fi prețuite pentru totdeauna. Cu toate acestea, există șanse să nu vă mai amintiți foarte multe detalii – de aceea multe cupluri aleg să le fie alături un videograf de nuntă.

Cea mai bună modalitate de a găsi un videograf de încredere este să primiți recomandări de la prieteni și familie. Chiar și fotograful vostru de nuntă ar putea să vă ofere o listă cu nume de videografi.

Puteți să vă faceți o primă impresie despre videograf, prin verificarea site-ului său web, unde puteți vedea proiecte anterioare. În cazul în care videograful nu are un site web sau dacă acesta este proiectat prost, luați-l ca un semn că acel videograf nu este un foarte bun prieten cu tehnologia. Și dacă acesta este cazul, ideal este să continuați să mai căutați!
Când aveți o listă de videografi a căror proiecte se apropie sau chiar sunt pe placul vostru, stabiliți întâlniri cu ei.

Nu trimiteți cereri de oferte!

O ofertă este doar o înșiruire de elemente și un preț estimativ. Videograful nu are de unde să cunoască particularitățile nunții voastre ca să vă dea un preț exact.

Ce vă poate interesează inițial este cel mult prețul de pornire a serviciilor video oferite sau între ce prețuri se încadrează pachetele video. Acest lucru vă va ajuta să știți dacă vă încadrați în buget.

S-ar putea să vă gândiți că un videograf de nuntă este în afara bugetului vostru, dar cu o mulțime de moduri diferite de filmare și pachete disponibile, ar putea fi mult mai accesibil decât credeți.

Când începeți să vă întâlniți cu videografii de nunta, cereți să vedeți un exemplu de material video editat în locul unor demo-uri de genu: „cele mai bune” – aceasta este cea mai eficientă modalitate de a măsura calitatea produsului pe care îl veți putea obține.

De la stilul lor de filmare până la modul în care vor lucra cu fotograful, am creat 20 de întrebări esențiale pe care le puteți pune videografului. Acestea vă vor ajuta să faceți cea mai bună alegere pentru ziua nunții voastre.

1. Ești disponibil pentru data nunții noastre?

Videografii buni pot fi rezervați deja pentru zilele cele mai populare din an sau chiar și în avans pentru anul următor. Verificați întotdeauna acest lucru, chiar dacă pare evident.

2. De când faci videografie de nuntă? Aproximativ câte evenimente ai pe an?

Videoclipul vostru de nuntă va fi ceva pe care doriți să îl urmăriți și la aniversarea de 20 de ani de căsnicie și chiar și mai târziu. Aveți nevoie de cineva cu experiență pentru a surprinde așa cum doriți toate acele momente din ziua nunții voastre. Ziua nunții va trece repede, așadar este de preferat să nu angajați un „videograf de nunta” care filmează ca un hobby cu jumătate de normă, ci pe cineva cu o experiență în filmarea de nunți. Cu cat mai multe nunți filmate, cu atât mai multe exemple puteți vere a viziona.

3. Cum îți descrii stilul videografic?

Cinematografic, documentar, tradițional, o combinație între acestea? Cercetați ce stil vă place și asigurați-vă că voi și videograful împărtășiți aceeași viziune. Dacă vă place stilul lui general, dar doriți ceva diferit, întrebați – s-ar putea să nu aibă un exemplu, dar să se adapteze nevoilor voastre.

4. Pot vedea un film de nuntă complet?

Toți videografii prezintă pe site-urile lor mai multe videoclipuri scurte, cum ar fi highlights sau trailere pentru a-și promova filmele. Dar, ca și într-un trailer de film, se folosesc doar cele mai bune cadre ale videoclipului principal. Ceea ce trebuie să vă asigurați este că, dacă angajați acest videograf să filmeze cea mai importantă zi din viața voastră, și restul filmării va fi la același standard ca și materialele folosite în trailer.

5. Ai avut ocazia să lucrezi cu fotograful nostru?

Atât videograful cât și fotograful vostru vor încerca simultan să surprindă aceleași momente astfel încât aceștia vor trebui să colaboreze pentru a se evita reciproc. Dacă nu au avut ocazia de a lucra împreună, asigurați-vă că ambii sunt dispuși să colaboreze. De cele mai multe ori fotograful sau videograful vor putea să recomande pe cineva cu care a lucrat bine în trecut.

6. Tu ești videograful care va veni la nunta noastră?

Nu este garantat că persoana cu care vorbiți inițial va fi cea care vă va filma ziua nunții, mai ales dacă este o firma și nu un videograf de nuntă independent. Dacă construiți o legatură cu videograful, veți dori să vă asigurați că în ziua nunții vă veți simți confortabil și relaxați.

7. Care este modul de lucru în ziua nunții?

S-ar putea să vă placă anumite cadre pe care le-ați văzut pe site și să vă întrebați cum s-au obținut. Pe baza programului vostru pentru ziua nunții, întrebați videograful cum se gândește să documenteze nunta. Cum și cu ce se va deplasa între locatii, ce va filma la locații, cum se va folosi de timpul acordat la ședința foto din ziua nunții?

8. Ce primiți în pachetul video ales?

Cereți o defalcare completă a ceea ce include pachetul. Pentru produsul final există o lungime garantată a filmării, veți primi o memorie USB? Filmarea este în format cel putin FullHD? Cât timp va fi prezent videograful la evenimentul vostru? Are limită de ore? Obțineți tot ceea ce doriți în scris înainte de a semna un contract.

9. Câti videografi și câte camere vor fi la nunta noastră?

Având mai mulți videografi și pretul pachetului video va fi mai mare. Într-adevar, doi videografi vor surprinde mai multe momente din nunta voastră. Asta nu înseamna că un singur videograf experimentat nu poate surprinde și mireasa care merge spre altar dar și reacția invitaților. Dacă într-adevăr doriti să investiți în servicii video la nunta voastră alegeți și un al doilea videograf.

10. Ce momente din nuntă se vor filma?

Acest lucru depinde în totalitate de pachetul ales, dar stabiliți de la început ca să știți exact ce va rezulta în materialul final. Întrebați câte ore va sta videograful la nunta. Multi videografi specifică un interval de 8-10 ore. Alți videografi stau până la sfârșitul nunții. Ce momente vor fi surprinse? Machiajul miresei, pregătirea mirelui, pregătirea miresei, deplasarea dupa nași. Ceremonia religioasă va fi filmată în întregime sau doar fragmente? Aproximativ câte ore de filmare va cuprinde distracția de la sala de evenimente?

11. Dacă nunta va fi în altă localitate decât rezidența videografului, costă în plus deplasarea?

Este posibil să găsiți un videograf care vă place din altă localitate sau deplasarea în ziua nunții implică deplasarea între localități. Ridicați această problemă înca de la început. Dacă distanța nu este mare mulți videografi includ deplasarea în pachet ca fiind fără costuri suplimentare.

12. Filmul nunții va include și dialog sau doar muzică de fundal?

Unele videoclipuri de nuntă sunt filmate ca un videoclip. Unii videografi vor lăsa și sunetul la unele momente din timpul pregătirilor sau fragmente din predica de la biserică. Aproape toți vor folosi muzica într-o anumită cantitate, așa că întrebați ce opțiuni aveți.

13. Se poate pune la dispoziție și dronă?

Filmările aeriene cu drona sunt extrem de populare în zilele de astăzi. Trebuie să luați în considerare totuși dacă merită investiția. Nu este permis sau nu este spațiu suficient să se ridice oriunde drona. Pentru operarea dronei va trebui să mai angajați încă o persoană. De cele mai multe ori videograful are un coleg operator de drona dar și acesta va trebui plătit separat. Există totodata și pachete care au implicit inclusă drona și operatorul.

14. Cât va dura editarea și predarea materialul video de nuntă?

Nimeni nu vrea să aștepte șase luni sau chiar 1 an pentru a viziona videoclipul de nuntă. Majoritatea videografilor vor realiza un montaj video cu tot ce au filmat la nunta voastră. Dar inițial vă pot trimite și clipuri video mai scurte (highlights/trailer/preview), care sunt minunate pentru rețelele sociale. Așadar întrebați ce se poate preda, când și ce include. Un timp realist de predare a materialului video de o nunta este în maxim 30 de zile lucrătoare de la eveniment.

15. Cum se va preda materialul video final?

Cele mai comune forme de predare sunt pe suport USB sau prin transfer online. Filmarea pe DVD este mai puțin populară, având în vedere că unitățile DVD-ROM nu mai sunt incluse nici pe laptop-uri. Dar cu siguranță puteți solicita predarea montajului video si pe DVD(uri) și într-adevar poate implica costuri suplimentare.

16. Cine deține dreptul de copyright pe materialul video final?

Dacă doriți să distribuiți videoclipul, asigurați-vă că vi se acordă drepturile acestuia în contractul cu videograful. Există cazuri în care și voi puteți solicita videografului să nu distribuie clipul video cu voi deși drepturile de copyright sunt considerate egale. Nu solicitați niciodata videografului filmarea brută! E ca și cum ați merge la brutărie și ați cere ingredientele să vă coaceți voi pâine acasă. :). Ce filmează și ce editează videograful este „bucătăria” lui internă. Pe voi vă interesează doar produsul finit.

17. Pot să fac schimbări asupra materialului video dupa ce l-am vizionat?

Din zilele petrecute de videograf să editeze filmarea va rezulta un videoclip de 2-3 ore, astfel nu doriți să cereți videografului să facă modificări uriașe după editarea finală. Rare sunt cazurile când unui videograf de nuntă cu experiență i se cere să facă modificări asupra materialului video final. Sunt videografi care oferă o perioadă de până la 30 de zile în care puteți cere modificări minore. Totodată, modificările făcute de videograf la cererea voastră pot să implice costuri suplimentare. Alegeti un videograf pentru că vă place ceea ce face și că aveți încredere în el că materialul video final va fi așa cum vă așteptați să fie.

18. Există watermark pe film? Se poate elimina?

Ar trebui să vi se dea drepturile de autor pentru a utiliza filmul de nuntă așa cum doriți. Unii videografi adaugă un watermark la începutul sau la sfârșit de cele mai multe ori nederanjant. Stabiliți acest lucru în prealabil.

19. Cât este avansul și cum se procedează cu restul de plată?

Cu atât de multe cheltuieli înainte de nuntă, este bine să aveți în vedere plata serviciilor în rate. Videografii cât și fotografii de nuntă cer un avans până în 30% din valoarea contractului. Sunt videografi care acorda o reducere dacă plătiți întreg serviciul ce urmează a fi prestat în avans. În general se percepe avans și restul de plată se face în zilele următoare evenimentului. Negocierea se face până la urmă între voi și videograf.

20. Există alte costuri suplimentare?

În afară de costurile cu deplasare, exista alte costuri/taxe? Cazare, mâncare, asistent? Nu aveți nevoie de surprize în timpul evenimentului sau după!

Cele 20 de intrebari vin în ajutorul vostru ca viitori miri de a vă rezerva cel mai bun și potrivit videograf pentru ziua nunții voastre.

SUCCES!